e-minu.ro

Azi e miercuri. Știu că știți. Dar scriu pentru mămicile ca mine, care știu ce ora e, dar nu știu nici ziua, nici anul. Și, nu e orice miercuri, ci e prima zi de miercuri fără cuvinte.

Dacă doriți să participați și voi la „miercurea fără cuvinte” trebuie să intrați pe blogul Naiv prin România și să vă înscrieți. Este simplu și amuzant! Nu trebuie decât să afișezi pe blogul tău o fotografie sau o serie de fotografii care “să vorbească fără cuvinte” și apoi sa introduci linkul pe blogul [Read more…] about Miercurea fără cuvinte: începem și noi

Ne-am pus în pat. Eu, cu speranța să adoarmă cât de repede. Minu avea alte speranțe… Ea vroia ciocolată.

La vremea respectivă, gustase o singură dată ciocolată. Noi am ferit-o de bunătatea dulce până de curând, când am găsit ciocolată fără lapte (ea fiind alergică).

Am mâncat ciocolată cot la cot cu fiica-mea. Mama cu Minulica ei.

S-a pus pe mâncat. Îmi dădea și mie. Au apărut în scenă încă doi copii pofticioși: un „bețel” și o „fiță”. Doi prieteni imaginari.

Mă topeam când o auzeam: „ioi cupă mami, ale coază” (scuipă mami, are coajă). Și mai zicea câteodată „Hmmm, bunatate!” Apoi, îi servea și pe prietenii ei. [Read more…] about Ciocolată ca-ntre fete

Fac parte din generația copiilor disciplinați. Cu rușinea… Se zice că suntem o generație de oameni bine educați. Mă uit în oglindă, apoi în jurul meu.

Și mă întreb oare cât de defecți emoțional suntem, sau cât de bine ne-am ascuns adevarata față, doar să nu se rușineze cu noi? Doar să ne simțim acceptați…

Rușinea funcționează în contextul altei emoții: teama. Teama de a nu fi iubiți. Teama de a fi respinşi.

Rușinea vine la pachet cu umilința. Cu capul lăsat și cu distrugerea stimei de sine.

Aveam două variante: ori eram perfecți, ori nu eram noi

[Read more…] about Cum? Rușinea ne educă?

Mă uit la el cu drag, cu inima împlinită că e al meu bebelușul ăsta perfect. E… prețios. E cel mai prețios băiețel al meu. Și va rămâne așa în sufletul meu pentru totdeauna. Chiar și atunci când va fi al meu, dar nu va fi al meu. Va fi al iubitei sau al soției lui.

Nu mă gândesc cu tristețe că vor veni și vremurile acelea, ci cu speranță. Poate cu un nod în gât, pe care sper să nu îl verbalizez niciodată în fața lui.

Va pleca la căsuța lui și își va face o familie. E normal să fie așa. Și chiar dacă l-aş ține strâns în brațe pe vecie, îi voi da drumul să plece din brațele mele când își va dori el asta. El e al meu, dar nu e al meu. E al lui. Și, deși voi avea tendința să mă împotrivesc, ți-l voi da. Ba nu ți-l voi da. Că nu-i al meu. Va pleca el singur când va simți că e momentul.

Până atunci, soție iubită de fiul meu ți-l voi pregăti. Nu ambalat frumos, ci cu conținut

Draga fiului meu, ia-l în brațe de câte ori va dori! El nu îți va cere asta pentru că e răsfățat. Îți va cere asta când se vor aduna prea multe. Lasă-l să plângă, dar nu fi indiferentă lacrimilor lui. Va vrea doar să se descarce în brațele unei persoane care îl iubește. [Read more…] about Nu ți-l dau, că nu-i al meu!

A trecut deja o lună…

• de când, într-o noapte frumoasă, mi-am ținut în brațe pentru prima dată Bebițelul;
• de când am fost despărțită de Minucă pentru prima dată;
• de când sunt mamă de doi și de două. De doi frumoși și de două minuni.

30 de zile au trecut uimitor de repede

Și totuși, le-am trăit atât de intens. Fericirea, uimirea, teama, revolta, dezamăgirea, durerea, neputința sunt doar câteva dintre emoțiile trăite de mine în această perioadă. [Read more…] about O lună. Prima lună.