Minu a început diversificarea. Are aproape 3 ani. Ei nu îi este niciodată foame și când îi este, mănâncă foarte puțin. Asta m-a pus pe gânduri. Am indentificat câteva probleme și am făcut câteva schimbări.
Datorita faptului că în fiecare zi vedea în farfurie aceeași ciorbă (mă rog, animalul era diferit, însă aspectul, nu), îndrăznesc să cred că acesta era unul dintre motivele care o împiedicau să fie atrasă de mâncare. Acum încerc să-i predau lecția îndrăgostirii de mâncare, așa cum am înțeles-o eu de la Crina Coliban – Femeia care îi face pe copii să mănânce. Mi-e greu să-i predau lecția cu „pofta”, însă mă străduiesc. Pe lângă asta, lucrez tare și la capitolul „prezentare” și parcă-parcă începe să-şi schimbe atitudinea față de mâncare.
No, revin la supa asta de broccoli ce-am făcut-o.
Ingrediente
- 1 broccoli
- 1 ceapă
- 1 ardei
- 1/2 roșie
- 1 cartof
Preparare
Am fiert broccoli până când s-a înmuiat. Separat, am călit ceapa tăiată solzișori. După câteva minute, am adăugat ardeiul tăiat bastonașe de vreo 3 cm și după încă vreo câteva minute, am pus roșia decojită și tăiată mărunt, precum și cartoful tăiat. Le-am călit și apoi am adăugat puțin din apa în care l-am fiert pe domnul Broccoli. Legumele astea au fiert cam până am intrat în bucătărie cu alte treburi, la limită să nu se ardă. În mod normal, când e fiert cartoful se poate opri focul.
Așa fierbinți, se supun operatiei de „blendurăslire”, adăugând încet din apa în care a fiert broccoli, până se obține consistența dorită.
Prezentare
Le-am mâncat cu „plutone”, deci crutone, nu crutoane că numai de-astea avem în Ardeal. Deasupra am pus puțin ulei de măsline (știm cu toții cât sunt de importante grăsimile pentru creierașul copiilor) și niște semințe.
Pofta mare!
Dacă vă place, trimiteți articolul mai departe! 
Suntem și pe Facebook: AICI.
Lasă un răspuns